LIPII CROCANTE PE JAR

Nici nu știu ce detalii să vă dau în legătură cu aceste lipii crocante făcute direct pe jar. Rețeta e făcută acolo pe loc. Nu văd cum poți să dai greși cu lipiile astea care conțin 3 ingrediente:

apă

făină

niște sare

Eu am folosit aproape un kil de făină. Am pus sare cât am crezut. Apă am pus încet până am ajuns la o cocă moale, dar nu lipicioasă. Am frământat la ea vreo 10 minute. Am lăsat coca să se odihnească vreo 20 de minute.

Am împărțit-o în așa fel ca mi-au ieșit vreo 16 bucăți. Le-am făcut bile și m-am apucat să le întind cu un băț luat de prin pădure. M-am ajutat cu niște ulei în timpul ăsta ca să nu se lipească. 

Pasul final implică aruncarea lipiei direct pe jarul încins. Nu durează mult să se facă, iar gustul de jar de pe lipii e WOW. 

Noi le am umplut cu carne de pe grătar, cu roșii cu ulei și busuioc, cu castraveți și brânza de oaie. Apă-n gură și acum. 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *